Panel 3 – ElementAIR 2015
Poluarea atmosferica este responsabila pentru 10-15% din totalul deceselor si pentru 18-20% din anii de suferinta in cazul pacientilor respectivi, arata datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii, a declarat, astazi, dr. Ioana Munteanu, Societatea Romana de Pneumologie, in cadrul conferintei ElementAIR, organizate de Green Report si Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.

Dr. Ioana Munteanu spune ca afectiunile aparatului respirator se intalnesc tot mai frecvent, in special la copii, iar schimbarile climatice care se manifesta prin valuri de temperatura, incendii, secete, precipitatii abundente, pot exacerba bolile respiratorii.

Astmul bronsic este una dintre bolile provocate sau exacerbate de poluarea aerului. O persoana din 12 au astm sau au manifestat simptome de astm. Aceasta afectiune este in crestere in special la copii si in relatie directa cu poluarea atmosferica, spune medicul. Pacientul continua sa prezinte simptome de astm si dupa reducerea poluarii, intrucat efectele dureaza cateva luni. Pe langa efectele negative asupra sanatatii, poluarea are efecte negative si asupra economiei: o familie cheltuie intre 5 si 15% din venit pentru un pacient cu astm.

Reducerea poluarii are efecte vizibile, spune Ioana Munteanu: scaderea poluarii cu 68% a dus la un efect economic benefic, crescand productivitatea muncii cu 212% in SUA, iar in Europa scaderea poluarii cu 19% a determinat o crestere a productivitatii cu 45% in perioada 1990-2012.

Sanatatea populatiei incepe de la monitorizarea aerului

Reteaua nationala de monitorizare a aerului din Romania are 143 de statii automate si 17 statii mobile, uniform repartizate. “N-am reusit sa conving multa lume ca monitorizarea nu inseamna doar supraveghere. Ci e si prognoza, si avertizare in cazul in care prognoza arata ca ne indreptam catre ceva daunator. Partea de monitorizare o asiguram, avem centru national de monitorizare”, spune Corina Lupu, directorul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.

Calitatea aerului, desi e inca subiectul unui dosar de infringement impotriva Romaniei, s-a imbunatatit, spune Corina Lupu, care sustine ca de la 17 orase cu probleme am ajuns la doar trei: Bucuresti, Iasi si Brasov, orase in care se inregistreaza depasiri ale limitelor impuse de Comisia Europeana. “Limitele (de sanatate, n.r.) sunt date de OMS, grija mea e sa mentin sub limita si chiar daca e sub limita sa imbunatatesc, nu sa raman la limita”, spune Corina Lupu.

La randul sau, Ion Sandu, directorul Agentiei Nationale de Meteorologie, spune ca ANM are capacitatea de a prognoza in 30 de minute pentru urmatoarele 30 de zile pentru orice punct din Balcani in cazul emisiilor accidentale. Pentru poluarea zilnica, regulata, nu se poate face prognoza la noi in tara, sistemul de monitorizare fiind singurul care poate asigura informarea cetatenilor si guvernelor. “Pentru poluarea regulata, zilnica, sistemul de supraveghere este singurul pentru ca nu se poate face prognoza pentru orasele din Romania pentru functionare normala, inventarele nu sunt complete, sunt surse necontrolate. Am si nemultumiri de ordin personal legate de aplicarea legii, daca vad minifurnale din arderea gunoaielor si legea nu se aplica inseamna ca avem multe de facut”, spune Ion Sandu.

Declaratiile au fost facute in cadrul ElementAIR, prima conferinta din seria Conferintelor Green Report, dedicate calitatii aerului.