Constantin Damov are o experienta de peste 20 de ani in industria reciclarii. A ocupat functia de Director Executiv al Asociatiei Patronale Remat in perioada 2000-2005 si, din anul 2014, ocupa functia de Vicepresedinte al ARMD (Asociatia Romana pentru Managementul Deseurilor), fosta ARS (Asociatia Romana de Salubritate). Totodata, a facut parte din grupurile de lucru organizate de Ministerul Mediului si Ministerul Economiei pentru transpunerea directivelor de mediu europene referitoare la gestiunea deseurilor (vehicule scoase din uz, deseuri de echipamente electrice si electronice, anvelope, baterii si acumulatori auto). In prezent, este actionar si Group Advisor in cadrul grupului de companii Green Group, unul dintre cei mai puternici investitori in industria verde din Romania, prezent pe piata locala din 2002.