Mihai Constantin este prezentatorul Telejurnalului de la ora 20.00, de pe TVR1, în timpul săptămânii. A absolvit în 1998 Școala Superioară de Jurnalism, iar în 2003 și-a luat licenţa la Facultatea de Jurnalism și Comunicare din cadrul Universitătii București.A fost colaborator al revistei Academia Cațavencu timp de 2 ani. Din 1996, a fost reporter la Libertatea, apoi reporter pentru agenția de presă Associated Press și PROTV. Vreme de doi ani, Mihai Constantin a fost rezident în Washington, corespondent al TVR în Statele Unite ale Americii. A transmis din mai multe orașe americane știri și reportaje despre comunitățile de români de peste ocean și despre evenimentele care au marcat realitatea americană în anii 2005-2007 “Sunt un jurnalist care a avut șansa să fie provocat profesional, într-un mod radical, cam odată la 2-3 ani. Am acumulat astfel o vastă experiență, acoperind subiecte politice, sociale, economice, în presa scrisă, la o mare agenție internațională de știri, în televiziune”, spune Mihai Constantin.
Jurnalistul este si un mare pasionat de arta: “Sunt un om îndrăgostit de artă și de sport care nu se poate abține să nu includă într-un circuit comunicațional chiar și activitățile pe care le gustă în timpul liber. Încerc să popularizez arta românească prin blogul meu, ce poate fi găsit în cadrul portalului artindex.ro. Sunt membru fondator și președinte al Asociației pentru Comunicații Digitale și promovez tranziția la televiziunea digitală care va schimba modul în care avem acces la programe tv și radio, mai curând decât credeți. Lucrurile se mișcă și evoluează în jurul nostru, fie că participăm activ la aceste procese, fie că suntem doar simpli beneficiari”.