Mizil este singurul oraș din România care are implementat un sistem ”plătești pentru cât arunci” (PAYT) pentru deșeuri menajere. Conform lui Silviu Negraru, primarul orașului Mizil, sistemul PAYT poate reduce costurile la jumătate sau chiar mai mult dacă familiile fac un efort în plus de a recicla și a reduce consumul.
Ca orice primar la primul mandat, am vrut să fac orașul curat. Inspirat de la o discuție cu cineva care lucra în Germania și știa că deșeurile se cântăresc, m-am interesat pe internet, iar ce m-a motivat a fost că în primul an am adunat 1000 de tone de gunoi necontrolat. Mai plătim și o amendă, suntem printre puținele orașe (din țară) care raportează deșeurile.”
Modificările a două legi privind gestionarea și colectarea deșeurilor, aprobate peste două săptămâni
Printre provocările proiectului se află lipsa de educație a consumatorilor și lipsa sprijinului din partea Ministerului Mediului.
Totul pică în sarcina autorității publice locale. Nu am văzut de la Ministerul Mediului o strategie gândită astfel încât să ne ajute pe noi ca autorități publice locale, pentru că nu avem bugete nemaipomenite pentru a putea implementa tot ce dorim la nivelul încheierii unui ciclu.”
Negraru a explicat că pentru moment, costurile proiectului au fost mici: 20.000 euro pentru sistemul de cântărire și 4.500 euro pentru CIP-urile pubelelor, însă primarul dorește să implementeze și un sistem de monitorizare video al orașului și o rampă de compost pentru deșeuri biologice.
Ținta pentru primul an a fost o reciclare a deșeurilor în proporție de 20% și a fost îndeplinită deja. Următoarea țintă este de 50%. Pe viitor, Negraru își dorește să implice cetățenii să fotografieze și să aducă reclamații legate de cei care depozitează necontrolat.
Preşedintele Consiliului Concurenţei: „Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat”
Sistemul PAYT nu este lipsit de critici, principala problemă fiind riscul de a determina locuitorii să-și arunce deșeurile în locuri neautorizate pentru a plăti mai puțin. Însă Negraru crede că indiferent sistemul folosit, fenomenul de depozitare necontrolată va fi prezent, educația locuitorilor fiind un factor major în succesul gestionării deșeurilor.