În perioada 1998-2008 a fost consilier și a deținut funcții de conducere în cadrul Ministerului Mediului, Direcţia Relaţii Internaţionale și  Direcţia Legislaţie şi Strategii privind Protecţia Mediului. În perioada 2009-2012, a activat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene având în responsabilitate coordonarea procesului de elaborare şi avizare a poziţiilor României în calitate de stat membru UE în cadrul structurilor comunitare, în următoarele domenii: măsuri structurale (Politica de Coeziune a Uniunii Europene); prelucrarea datelor cu caracter juridic, stabilire şi servicii, credite pentru export. De asemenea, a avut în responsabilitate coordonarea pregătirii reprezentării României la Consiliul Afaceri Generale – format coeziune. Începând cu octombrie 2012 activează în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem, având în responsabilitate coordonarea elaborării poziţiei României pentru Grupul de Lucru Măsuri Structurale din cadrul Consiliului Afaceri Generale și coordonarea poziției României în Consiliul Afaceri Generale – format coeziune, în aceste formațiuni fiind negociate regulamentele care guvernează Politica de Coeziune.