Marţi, 1 septembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, va avea loc „CIRCULAR“, cea mai mare conferinţă pe tema economiei circulare organizată până acum în România.

„CIRCULAR“ face parte din seria Conferinţelor Green Report, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Economia circulară este un concept puţin cunoscut în România, dar intens dezbătut în aceastăperioadă în Parlamentul European. Aceasta este şi provocarea secolului 21: o economie bazatăpe reducerea consumului de energie şi materii prime, în care deşeurile rezultate să aibă destinaţii precise încă din faza de proiectare, prin integrarea lor în spirala ciclică a reutilizării.

Vizual CIRCULAR-01

Până în 2020, România trebuie să recicleze 50% dintre deșeuri. În prezent, reciclează 3%

România se află pe locul 6 la nivel european privind cantitatea de deşeuri produsă anual, potrivit celui mai recent studiu Eurostat, din 2014, cu un total de 11 tone de deşeuri generate pe cap de locuitor. Conform Eurostat, un român produce, în medie, puţin sub un kilogram de gunoi menajer pe zi. În prezent, aproximativ 90% din această cantitate ajunge la gropile de gunoi, irosindu-se astfel resurse valoroase.

România a reciclat, în 2013, doar 3% din deşeurile municipale, fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în timp ce 97% dintre ele au ajuns la gropile de gunoi. În mai multe rânduri, oficialii europeni şi-au exprimat îngrijorarea faţă de faptul că România nu îşi protejează cetăţenii de efectele gestionării deficitare a deşeurilor. De aici şi până la intrarea României în infringement nu mai este decât un pas. Mai mult, până în anul 2020, ţară noastră trebuie să se alinieze total la legislaţia europeană şi să recicleze 50% dintre deşeurile municipale.

Cine participă

Conferinţa Green Report „CIRCULAR“ se bucură de confirmarea unor nume remarcabile, precum: preşedintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a Parlamentului European, Giovanni LA VIA; ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu; preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic a Parlamentului României, Carmen Moldovan; primarul municipiului Oradea şi preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, Ilie Bolojan; reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai autorităţilor cu rol în domeniul protecţiei mediului şi ai mediului de business, companiilor generatoare de deşeuri, dar şi ai celor implicate în procesele de salubritate, colectareşi reciclare.

„CIRCULAR“ îşi propune să identifice căile de îmbunătăţire a managementului deşeurilor, prin elaborarea unui Plan Naţional coerent şi viabil, să creeze cadrul pentru dezbaterea posibilităţilor de creştere a ţintelor de reciclare, darşi a măsurilor pentru oprirea exportului deşeurilor de calitate, să crească transparenţa în sistemul de control şi în cel al elaborării rapoartelor de mediu, să traseze direcţiile viitoare de acţiune pentru atingerea ţintei de 50% deşeuri municipale reciclate în următorii 5 ani şi, nu în ultimul rând, să prezinte modele de succes în ceea ce priveşte implementarea principiilor economiei circulare.

Conferințele Green Report, abordare nouă și creativă

Conferinţele Green Report vin în peisajul conferinţelor de business cu o abordare nouă şi creativă, axată pe rezultate. În acest sens, echipa Green Report schimbă „standardul“ şi aduce câteva abordări diferite: în loc de un prezidiu monoton, schimbarea scenografiei pentru fiecare panel; în loc de prezentări power point anoste, interviuri 1:1; în loc de urmărirea ceasului până la finalul evenimentului, dinamică şi implicarea activă a publicului.

Conferinţele Green Report deschid o uşa către lumea ideilor inovatoare şi a oamenilor creativi, care vor să schimbe mentalităţi, atitudini, comunităţi. Cei mai importanţi oameni din business, politică şi administraţie sunt la Conferinţele Green Report. Îşi împărtăşesc experienţele, aduc unghiuri de abordare diferite, propun viziuni noi, stabilesc colaborări, încep proiecte. Totul, într-un spaţiu neconvenţional, departe de birourile standard şi sălile de şedinţă clasice. Conferinţele Green Report te provoacă să ajuţi comunitatea şi să faci mai mult pentru protejarea mediului înconjurător.

Pentru mai multe detalii privind „CIRCULAR“, accesaţi www.greenreport-conferinţe.ro.